Nechifor: Suceava riscă să devină locul unde nu se întâmplă nimic. În premieră, județul Suceava este pe ultimul în țară la atragere de fonduri prin PNDL, cu 0,03 la sută sumă absorbită


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației județene Suceava a Pro România, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că a constatat că prin județ sunt foarte mulți miniștri care vin să vorbească despre nimic, în timp ce județul a ajuns pe ultimul loc la atragere de fonduri pentru investiții prin PNDL.

El a arătat că, în urmă cu un a fost lansat PNDL, iar la Suceava s-au semnat 252 de proiecte cu o valoare de peste 906 milioane de lei ce vizează apă-canal, școli și drumuri și dispensare.

„Suma este impresionantă, dar ceea ce avem în implementare lasă foarte mult de dorit și am rămas și eu surprins. Suceava ocupă un loc total neonorant, adică ultimul”, a spus Nechifor.

Deputatul a subliniat că Suceava este ultimul județ din România ca atragere de bani, ca decontări efective.

„S-a lansat cu foarte multă pompă și am ajuns ultimii. Este o premieră pentru că Suceava nu a fost niciodată ultimul cam la nimic. Întotdeauna Suceava era în top”, a spus liderul sucevean al Pro România .

El consideră că această situație trebuie să fie un semnal mai ales că la Suceava e o adevărată frăție locală, cu PSD la guvernare împreună cu ALDE, iar PNL e la guvernarea locală cu PMP, în timp ce singurii care mai fac opoziție sunt cei de la Pro România.

„Sunt județe care duduie, care investesc masiv în timp ce la Suceava nu”, a spus deputatul.

El a precizat că la Vatra Dornei, la Câmpulung Moldovenesc, la Fălticeni, la Rădăuți, alocările sunt semnificative, dar banii decontați sunt zero.

„Din păcate, suma atrasă este fix zero”, a spus Nechifor care a adăugat că la nivel național sunt localități cu regim de investiții foarte accelerat.

El a arătat că este „catastrofă” și la orașele din județ în ceea ce privește investițiile prin PNDL și că  s-au atras doar 5,96 la sută din fonduri.

Aceeași situație este în mare parte și la comune, fiind doar câteva comune unde s-au făcut investiții prin PNDL, iar marea majoritate au atras zero lei.

„În 59 de localități nu s-a cheltuit nici măcar un singur leu”, a spus Nechifor care a adăugat că unii se ocupă de altceva, de petreceri, de adus miniștri, de cântat în horă.

El a subliniat că situația cea mai gravă este la Consiliul Județean Suceava, explicând că dacă județul a depus proiecte cu o sumă mare fiind pe locul 3 după Neamț și Vrancea, nu a atras decât 69.999 de lei și este pe ultimul loc la nivel național cu cea mai mică sumă atrasă, reprezentând 0,03 la sută din valoarea proiectelor.

„Unii stau și se bat cu cărămida în piept că pun pe hartă, că pornesc, că repornesc, dar tocmai au oprit. Cu 0,03 la sută nici nu mai poți ieși în oraș”, a spus deputatul.

El a atras atenția că este nevoie să se găsească soluții pentru aceste proiecte și că până la autostrăzi trebuie făcute aceste investiții mai ales că situația economică nu va mai putea permite foarte mult timp astfel de alocări de fonduri.

Nechifor a amintit că în perioada în care a fost președinte al Consiliului Județean Suceava gestionat  155 de proiecte prin PNDL până la capăt.

El a spus că în ultima perioadă au venit miniștrii Sănătății, Afacerilor Europene, Turismului, al Economiei, dar că e momentul să vină li ministrul care trebuie, respectiv Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale.

„Ar fi bine să vină și să le spună primarilor că degeaba așteaptă PNDL 3”, a spus Nechifor.

Potrivit acestuia, dacă lucrurile rămân la fel, Suceava va deveni ceea ce era Fălticeni altădată, respectiv „locul unde nu se întâmplă nimic”.(N.B.)

 

 

 


Intră acum și în grupul de